Clarvăzătorul – o poveste despre un măgar extrasenzorial

clarvazatorul

”Ciuș dei, lelițo mă”

Cu câțiva dintre ultimii lei pe care îi avea în cont, “Bun de nimic” şi-a cumpărat un măgar, de gâtul căruia şi-a agăţat servieta marca: Luis Vagon. Nu a primit bon fiscal, iar animalul nu avea analizele sanitar-veterinare făcute la zi. Sinapsele, care făceau conexiunile logice, s-au întrerupt la vederea afișului postat în fața măgarului : OFERTĂ!

Era un măgar ajuns la deplină maturitate, iar datorită relelor tratamente și exploatării fără discernământ din partea foștilor propietari, oasele se reliefau frumos pe sub piele.  Pe deasupra suferea și de deficiențe vizuale grave. Motivul pentru care fostul propietar se hotarâse să-l vândă era dat de faptul că primise o citație de la Poliția animalelor…

— Ciuş! Ciuş! îşi motiva “Bun de nimic” măgarul.

Atâta că acesta abia îşi mai putea mișca picioarele, de bătrân şi muncit ce era . Se oprea locului şi, ca să-l facă să meargă mai departe, “Bun de nimic” era nevoit să-l împingă din spate.

Oamenii îl vedeau și câte unii dintre aceştia, cu o lipsă totală de stimă, spuneau:

— Hei, de ce nu te duci, flăcăule, să-ţi vinzi armăsarul la târg? Ai lua, fără-ndoială o mulţime de lei!…

“Bun de nimic” ştia că nu luase cea mai bună decizie şi că  atitudinea obraznică și disprețuitoare oamenilor era întemeiată, dar nu voia să recunoască, pentru a nu avea ca efect o escaladare periculoasă a râsului. Vorba românului: „Rabdă inimă şi taci, ce-ai făcut să nu mai faci! „.

Clarvăzătorul

De aceea le şi răspundea celor ce aveau comentarii ireverențioase la adresa lui:

— Râdeţi voi, râdeţi! Numai că măgarul acesta, al meu: Ciuş, acesta este numele: Ciuş, dacă vreţi să știți, este un animal dotat un simț extrasenzorial foarte dezvoltat, are reale capacități paranormale. A îmbătrînit, e drept, dar datorită lui eu am ajuns cel mai mare clarvăzător al tuturor timpurilor.

— Cum vine asta? Cum?

— Cum să vină? Prea bine. Eu îi pun întrebarea despre ce vreau să ştiu şi el îmi dă răspunsul, încet, la ureche, fără nici o greşeală.

— Ghiceşte-ne, atunci, şi nouă!… Da, da, ghiceşte-ne! Vor mai micşora accizele? Vor mai micșora taxele care vin de la Guvern? Că rău era când era rău, numai că astăzi, când e mai bine, aşa cum ne spun marii  deputați  și senatori (o fi, dar pentru ei!), e parcă şi mai rău. Şi s-o mai întoarce vreodată partea minimală de bine din vremea când ne era rău?

“Bun de nimic” îi pune întrebarea măgarului şi se apropie cu urechea de botul acestuia. Se face că îl ascultă ce-i spune, apoi expune pe larg:

— Da, îmi răspunde măgarul că: Binele acela de care întrebaţi voi l-a luat Uniunea. Rău la deal şi rău la vale, când greul integrării îl veți suporta voi. Iar binele de-ar fi să-şi întoarcă faţa spre noi, ar fi bine. Numai că răul vine cu o viteză uniform accelerat, iar binele se deplasează cu greutate, datorita cheltuielilor bugetare exagerate. Şi nu este bine să fii nici mare demnitar, dar nici prea tare exclus din cercurile obișnuite ale economiei. Demnitarul mare se gîndeşte, cel exclus economic se tot trudeşte, demnitarul e mare om gîndit şi exclusu-i tot trudit.

Locuitorii,  măcar că nu pricepuseră mare lucru din cele tălmăcite de “Bun de nimic”, rămăseseră fără cuvinte. Nici n-au mai îndrăznit să-l roage pe acesta să le ghicească, prin botul dobitocului său şi alte multe lucruri ce voiau să le afle.

Iar vestea despre capacitățile paranormale ale măgarului  și cunoștintele în domeniul psihologiei animale ale lui “Bun de nimic” s-a răspândit pretutindeni, ca glonţul: „Este un flăcău defavorizat de soartă, sinapsele lui neuronale se cuplează cu oarece dificultate, dar care se pricepe, cu ajutorul unui măgar înţelept, să ghicească prezentul, trecutul şi viitorul. Numele clarvăzătorului e “Bun de nimic” şi-al măgarului, Ciuş.”

Tocmai atunci se întîmplase că veni în vizită oficială un trimis al Uniunii, care se îndrepta către capitală.  Acesta s-a oprit pentru a-și reface rezervele energetice la vila de protocol unui mare demnitar. În timpul nopţii însă cineva își însușise în mod nelegal ștampila Uniunii bătută în pietre scumpe. Fără ștampila nu mai puteau oficializa documentele, ce trebuiau încheiate cu președintele în privința normelor de aplicare a aderării la spațiul comunitar.

Ambasadorul  avu o izbucnire de iritare violentă. Ameninţa pe toţi că va face referat la Consiliul Uniunii. Iar Președintele Uniunii va cere cea mai aspră pedeapsă pentru demnitarul gazdă. Mai mult de atât va propune și procedura de infringement pe probleme de justiție. Pe când se perpeleau, neştiind ce să facă, şi nu găseau ștampila, iată că posturile de televiziune consacrau emisiuni pe larg despre marele clarvăzător:  “Bun de nimic”. Unul dintre angajații de încredere a demnitarului român a venit cu informația, neconfirmată însă pe surse, că vestitul specialist și interpret al comportamentului animal  e prin apropiere.

„Clarvăzătorul acesta recunoscut, “Bun de nimic”, ştia… văzuse…, ce urma să mi se întîmple cu ambasadorul de aceea le-o fi răspuns aşa oamenilor”, se gândeşte demnitarul.  Gândul salvator îi veni… Formă o echipă de căutători cu obiectivul să cutreiere autostrăzile… drumurile expres… nationale… județene… comunale și să fie găsiţi “Bun de nimic” şi măgarul… să fie aduşi la casa de protocol. Trebuie precizat că obiectivul echipei de căuatare nu era tocmai unul de tip SMART… dar… din cauza situației de așa natură, demnitarul nostru nu prea mai gândea logic.

Fiindcă răbdarea nu era unul din punctele lui forte, iar aşteptarea rezultatelor căutării îi crea o stare de agitație, demnitarul începe propia investigație. Întâmplarea face ca tocmai el să-i întâlnească. “Bun de nimic” şi măgarul făceau un mic popas, la poalele unui deal. Măgarul efectuând operațiunea de mestecare a unor mărăcini de la marginea drumului,  își încărca cu energie corpul, iar “Bun de nimic”, tolănt în iarbă, proiecta în minte multiple feluri de mâncare.

— Scoală-te, apucă-ţi dobitocul de funie şi ghiceşte ambasadorului modul în care, noaptea trecută, ștampila a dispărut, îi spune pe un ton protocolar.

“Bun de nimic” ascultă cu atenție despre ce este vorba. Face rapid o analiză a situației…  puncte tari, puncte slabe… realizând ce consecințe grave pentru activitatea lui de clarvăzător ar putea avea relația cu ambasadorul şi demnitarul, începu să caute motive, care mai de care mai puțin întemeiate:

— Măgarul  a ajuns  într-o stare de slăbiciune accentuată, nu poate urca dealul, iar simptomele mele nu sunt tocamai cele ale unui om sănătos, n-am putere să-l trag şi, cu-atât mai puţin, să-l împing.

Demnitarul analizează situația… puncte tari… puncte slabe… oportunitati… amenințări… mai ales amenințări…

— Lasă că-l împing eu, se hotărăşte demnitarul, simțind presiunea pusă de ambasador suflându-i în ceafă.

Nevoia, doar se ştie, te poartă, pe unde ţi-e, dar mai cu seamă pe unde nu ţi-e voia. Şi împinge, împinge demnitarul în dosul măgarului, îl trage şi de funie, se umple de sudoare şi, după un ceas şi mai bine de efort fizic deosebit, izbuteşte să-l urce pe culmea dealului, de unde începe șoseaua ce ducea la vila de protocol.

“Bun de nimic”, care o luase înainte, fluierînd şi cu mânile în buzunare, măcar că nu se grăbise, şi ajunsese sus. Aşa încât, când îşi vede sosind măgarul, împins de demnitar de la spate, se porneşte să râdă:

— De, eu te-am avertizat, cinstit și cu explicații raționale și inteligibile, domnule. Singur, măgarul meu n-ar fi putut să urce un deal atât de înalt. Aşa dacă aţi fost doi…

— Ce? Am fost doi măgari? se înfurie ușor demnitarul.

— Domnia ta ai spus-o, nu eu, rîde mai departe “Bun de nimic”. Să-mi ierţi ideeile exprimate prin cuvinte neacademice, că de, noi oamenii de rând… Si-acum unde ne ducem?

— Mergem la vila de protocol.

Şi, fiind… bolnav  “Bun de nimic”, demnitarul îl impinge mai departe pe Ciuş. Când ajunge însă la vilă, demnitarul  își schimbă atitudinea…  îl închide pe “Bun de nimic” împreună cu Ciuş în anexa gospodărească, trasându-i ca obiectiv să afle până în cel mult o oră cine a obținut pe căi necinstite ștampila. Când se vede “Bun de nimic” în anexă, şi într-o asemenea stare, începe să-i displacă tratamentul la care este supus, însă se strădui să ascundă acest lucru. Gândurile care îi umblau prin minte l-au bulversat într-o așa măsură încât la un moment dat zice cu voce tare:

„Aman! Ce-o să s-aleagă din trebuşoara asta? Că dacă nu se găsește la timp ștampila, o să fie dezastru…”

Uitasem să vă spun că, după ce i-au închis pe “Bun de nimic” şi pe asinul lui, asistentul personal al ambasadorului  venise lângă peretele grajdului şi, printr-o crăpătură, studia cu atenție, ce se întâmpla înăuntru.

”Scapă-mă mare clărvăzător”

Şi ca să vă spun totul cu-n minut mai repede:  tocmai angajatul acesta era cel care împrumutase, pentru nevoi personale, preţioasa  ștampila. Din întâmplare, el se numea Aman. Încât când îl auzise pe “Bun de nimic” oftând și rostindu-i numele îl străbătu un fior. Bănuise că “Bun de nimic”, marele ghicitor, aflase cine-i hoţul. Şi, înfricoşat de moarte, a deschis grabnic uşa, şi-a căzut în genunchi în faţa lui “Bun de nimic”:

— Scapă-mă, mare clarvăzător! Scapă-mă! Eu sînt acel Aman pe care, cu ajutorul măgarului tău, l-ai ghicit! Am vrut să fac numai o glumă cu ambasadorul. Dar dacă tu mă scapi, eu nu numai că dau înapoi ce-am colecționat, dar îți și donez tot ce-am agonisit: prin comisoane, trafic de influență, încărcări de devize… de-a lungul anilor, cât am fost în serviciul ambasadorului.

— “Colecționarul” dovedit obişnuieşte să spună c-a glumit, glăsuieşte “Bun de nimic”. Ce glumă o fi şi asta? Iar cine cade-n gîrlă, de ploaie nu se mai fereşte. Totuşi, am să te scap, pentru că, pe de-o parte, nu-mi place fața ambasadorului, de la care nici un bine nu putem aştepta, şi, pe de alta, fiindcă mi-ai pomenit de valoare contului tău bancar, care, fără-ndoială, nu poate fi prea mică… Mie o să-mi ghicească măgarul cât e… Iar oamenii de pe-aici, sunt foarte  dezavantajați economic din cauza lipsei industriei și a unei agriculturi de subzistență…

— Nu, nu, zice Aman. Nu este mică valoare contului, dimpotrivă. Este destul de mare. Că de, în serviciul ambasadorului… de unde nu curge pică… iar comisionul de 15%, l-am impozitat cu 10% în folos propiu…  Şi dacă tu mă scapi, aşa cum ţi-am mai spus, o donez întreagă!

— Ne-am înţeles… și, ca să iasă bine, ai sa faci ce te învăţ!

Îl sfătuieşte pe Aman să arunce ștampila în troaca porcilor. Unul dintre aceştia, un râmător cu-o pată neagră pe ochi, mai mare şi mai lacom, închipuindu-şi că ștampila este o bucată gustoasă, o înghite pe loc.

“Bun de nimic” cere apoi să fie dus la ambasadorul, căruia-i spune că măgarul folosindu-și capacitățile paranormale a văzut ce s-a întâmplat şi că-i mărturisise lui totul.

— Ce?… Ce?… se bucură să afle cât mai curând taina şi demnitarul şi ambasadorul.

— Domnia sa, Ambasadorul, povesteşte “Bun de nimic”, a vizitat sectorul agro-zootehnic și fară să-și dea seama i-a căzut ștampila . Un tehnician zootehnist dând dovadă de neglijență în serviciu, nu a asigurat ieșirea. Porcii, profitand de breșa în securitate, au scăpat în ograda şi unul dintre ei, acela cu pată neagră pe ochi, crezînd că-i de mîncat, a înghiţit-o pe loc. Şi-acum e în burta lui.

Ce bucurie a fost pe ambasadorul când şi-a aflat ștampila nici că se poate spune! De-atâta bucurie, a poruncit să fie urcaţi “Bun de nimic” şi Ciuş  chiar limuzina oficială şi a pornit cu ei spre reședința președenției. Caii putere ai motorului goneau, goneau. “Bun de nimic” şedea lângă ambasador, măgarul înaintea lor cu o grămadă de scaieţi în faţă, răgând din când în când, mulţumit. Înaintea și în spatele limuzinei, mașinile din coloana oficială utilizau girofarurile și sirenele, dar mai ales sirenele, la potențialul lor maxim… pentru ca populația să știe de onoarea ce le-o face ambasadorul fiindcă trece prin localitățile lor. Marele clarvăzător cugeta. Își aduse aminte de învătătura primită înainte de plecarea în călătorie: „Ceea ce omul singur, cu mâna lui, îşi face, nici dracul nu mai poate desface. Şi numai începutul e anevoie, că restul, beleaua, vine de la sine…”

 

Aman — în limba turcă înseamnă „îndurare”, „iertare”. Dar se da uneori, acest nume şi oamenilor.

Repovestită politic corect după Măgarul fermecat de Alexandru Mitru

Lasa un comentariu

Social Media
Ascunde