Flori de tei, ulei de cocos…

Modelul medical sau ”abordarea religioasă” a medicinei (II)

image002

După primul articol din această temă, am revenit după o pauză destul de mare (și justificată), pentru a continua ”prelegerile” virtuale, voi aborda (utilizând informații personale, culese prin observație, interviuri și nu numai) sănătatea mintală în ”colaborare”cu abordarea religioaFlori să.

Indiferent de ramura medicinei, de specializare și tipul bolii, nu trebuie neglijat sau evitat (cum se întâmplă în foarte multe cazuri) tratamentul medical în detrimentul strict spiritual.

 Când doctorul este considerat ”vraci”

vraci (1)

Din păcate, societatea civilă românească mai are mult de crescut și de învățat. Nivelul cultural și educațional abia ne-au scos la marginea peșterii, dar sunt încă mulți cei care refuză să iasă la lumină. Efectul de turmă este puternic și tinde să fie în continuare un lider foarte rezistent. Iar dacă vine o persoană cu o idee alternativă, nouă pentru ceilalți, aceștia îl pun la zid și îl ostracicează ca pe o ciumă bubonică, motivând că le încetinește evoluția. Care evoluție?? Următorul pas în afara peșterii?! Atunci cei care nu s-au mai întors în ea, ce au făcut? Au involuat. Total greșit! Pe vremuri de mult apuse, medicina era la nivel rudimentar, însă, odată cu modernizarea, evoluția sa este incomensurabilă. Iar acest progres îi sperie pe unii, aceștia preferând să fie conduși de idei manipulatoare ”în numele Domnului”. Doar că nu cred că Domnul și-ar dori lucrul acesta. Îți dă, dar nu îți pune în traistă. Deci, ești bolnav, mergi la medic. Du-te și la biserică, dar nu ocoli spitalul. Sunt multe afecțiuni care se tratează medicamentos, nu doar spiritual. Așadar, nu mai considerați persoana care și-a sacrificat niște ani pentru studii și cercetare doar pentru a-și ajuta semenii, folosind ultimele noutăți apărute, un impostor dornic, avid de bani, care tratează cu cele mai scumpe medicamente, sau un vraci. Evoluția presupune nu numai aparaturi, medicamente și tehnici noi, ci și o gândire pe măsură.

Sănătatea și numărul diavolului

dreamstime_xl_31296860-1170x761

De ce am ales să scriu iar despre aceste lucruri? Pentru că mă confrunt cu fel și fel de situații în practica mea clinică, în care pacientul își sapă singur groapa doar pentru că un reprezentant al divinității i-a spus că medicina promovează numărul diavolului și nu ar trebui să mai treacă pe la spital. Mai concret, povestea minunatului card de sănătate și al numărului serial gravat, care, pe unele din ele, conține și grupul ”666”. Nu mică mi-a fost mirarea când mi-a bătut pacientul la ușă pentru a mă informa că el își va arunca în foc documentul cu pricina pentru că așa i-a spus lui să procedeze călugărul X de la mănăstirea Y, pentru a fi iubit de Dumnezeu și a se lepăda de Satana!

Serios?? Dar fața bisericească ce face când are neoie de o rețetă care, surprinzător, se eliberează în baza cardului mult încriminat? Condamnă sistemul de sănătate, asta face.

Halucinațiile nu se ”vindecă” cu o rugăciune

mind

Există fel și fel de afecțiuni, unele mai ușoare, vindecabile, altele mai severe, care se ameliorează și se mențin doar cu tratament medicamentos. Iar în domeniul sănătății mintale, majoritatea afecțiunilor presupun medicație pe termen lung, pentru ca persoana în cauză să poată duce o viață cât de cât adaptată.

Este binevenită o slujbă, din punct de vedere socio-cultural, întrucât pacientul bolnav psihic trebuie încadrat în societate, dar de aici până la a îndruma refuzul tratamentului medicamentos, deja este o crimă împotriva persoanei în cauză, care și-asa este într-o suferință.

Pentru cei care urmează să mă condamne, să mă pună la zid, să mă execute (mulți o vor face), țin să fac precizarea, stimați cititori, că boala mintală în care se manifestă halucinațiile (indiferent de natura lor), nu este o posedare demonică. Halucinațiile sunt specifice, în genere, schizofreniei (dar apar și în alte afecțiuni psihice), acestea ameliorându-se și ținându-se în frâu doar cu medicamente, prescrise de psihiatru, nu cu aghiasmă dată de preot. Nu spune nimeni că pacientul nu trebuie să se roage, doar că trebuie să înțeleagă, împreună cu cei din jur, că în funcție de etiologia bolii, tratamentul este alopat. Astfel, pacientul poate duce o viață cât de cât apropiată de normal, care să nu îl chinuie.

Demența și uleiul de cocos

cocs

După cum am menționat anterior, practica profesională îmi oferă multe ”minunății”. Una din ele a fost cazul unei bunici al cărei creieraș a ales să nu mai lupte, aceasta fiind diagnosticată cu o formă de demență. Persoana în cauză a fost internată de către fiica sa (aceasta din urmă având nevoie de un control la rândul său), a primit informațiile și medicația aferentă, pacienta fiind externată la domiciliu (după spitalizarea în care i s-au făcut toate investigațiile), cu un set de recomandări, prima din ele fiind aceea de a urma tratamentul medicamentos indicat. Ulterior unei perioade relativ scurte (câteva luni), bunica revine la cabinetul medicului, însoțită, evident, de către fiică, mai bine spus adusă de fiică, aceasta din urmă fiind cam îngrijorată de agravarea sănătății mamei. Însă a ținut să precizeze că tratamentul primit a fost foarte prost, nu și-a făcut efectul, astfel că fiica i-a oferit mamei, în schimb, niște ulei de cocos, din ăla bun pentru memorie, că ea atât a reținut din toată povestea anterioară. Chestionând mai amănunțit,am descoperit că pacienta și-a urmat tratamentul medicamentos recomandat doar, atenție, 2 ZILE!!! Și pentru că nu și-a făcut efectul, fiica, de la sine putere, l-a întrerupt, trecându-și mama pe tratament naturist, că așa a auzit ea că ar fi bine. Totodată a menționat că se roagă mult, dar degeaba, că starea mamei tot gravă e (aceasta din urmă fiind foarte dezorientată și multe altele – simptome asociate bolii). Plângerea ei era îndreptată spre incompetența medicului, nu spre incapacitatea ei de a-l asculta pe medic.

Flori de tei, voci și somn

flori de tei

Un alt caz șocant a fost acela al altei bunici, adusă tot de familie, diagnosticată de mulți ani cu o schizofenie paranoidă, al cărei tratament consta într-un ceai de tei, la nevoie, pentru somn. Atât!!! Ceai de tei. Și la fel ca în cazul anterior, familia nu înțelegea de ce nu dispar vocile din capul pacientei, că doar au chemat preotul să facă slujbă.

Iaca na, ”exorcizarea” nu a dat roade. De ce?? Pentru că femeia nu era posedată, ci doar bolnavă psihic. Și fără tratament psihiatric, vocile nu dispar!!! Și dacă nu dispar, persoana trăiește într-un disconfort greu de imaginat de o persoană sănătoasă.

Dar cum din ce în ce mai multe fețe bisericești îndoctrinează persoanele afectate psihic (și trebuie să recunoaștem că nu sunt puține), deznodământul nu va fi unul … relaxat.

Încă o dată, pentru îndoctrinații și habotnicii care mă vor condamna: nu am nimic cu biserica. Aceasta nu are nici o vină (ca instituție). Degetul meu arătător de îndreaptă către acei slujitori și mireni care au ”n” perechi de ochelari de cal și analizează situații scoase din context pentru a încrimina medicii.

Da, lumea mai și moare, în urma unei afecțiuni organice tratate, dar până la urmă cu toții murim. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie încercat orice e posibil. Rugați-vă și îndemnați la rugăciune, dar nu opriți pacientul de la a-și autoadministra medicația alopată necesară și prescrisă. Acesta deja nu mai este un lucru moral creștin.

Necunoscute sunt căile Domnului… Fiecare specialist în domeniul lui e om, înainte de toate. Și ca orice om, care are un trup, știe că acesta se va îmbolnăvi. Și spune un ”Doamne ajută” și merge la medic. De ce? Pentru a scăpa de suferință și disconfort. Iar printre acești pacienți sunt și slujitori ai bisericii. Iar acum i-aș întreba pe cei amintiți în articol și care merg la medic: pentru ce o mai fac?!

Respectă-te, respectă-l pe cel din jur și vei fi respectat.

Gânduri bune, dragii mei!

 

P.S. Pentru eventualii cârcotași!

Satul era amenințat de viitură. Toată lumea alerga disperată să-și salveze bunurile și pe ei înșiși din calea prăpădului, numai Ion, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui îl întreabă:
– Ce faci, Ioane? Nu vezi că vin apele peste noi? Fugi, salvează-te!
– Nici nu mă gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu…
Zis și facut. Vin șuvoaiele peste sat. Ion, se urcă pe acoperișul casei și stă și așteaptă. Un grup de oameni trece pe langa casa lui într-o barcă de salvare.
– Ce faci, Ioane, acolo sus? Sari în barcă, că ai să te îneci!
– Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare și puternic și mă va salva!
– Treaba ta!
Mai stă ce mai stă, trece și o barcă de la pompieri pe lângă el.
– Hai, Ioane, sari în barcă și salvează-te!
– Nu, nu! Dumnezeu e mare și mă va salva!
– Ma, Ioane, ești nebun, hai odată, că te ia apa!
– Nu!
Pleaca si a doua barca. Trece și un elicopter care culegea ultimii supraviețuitori, povestea se repetă, Ion refuzând cu îndârjire să plece. Apoi, Ion moare înecat și ajunge în Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere și cere să fie lăsat să vorbească cu Dumnezeu.
– Păi bine, Doamne! Eu mă rog atâta la tine… îți dau toată încrederea mea și tu mă lași să mor?!?
– Cum ziceai că te cheamă? întreabă Dumnezeu.
– Ion.
Caută Dumnezeu în registrul lui și găsește numele lui Ion.
– Măi, Ioane, nu știu cum să-ți spun… dar la mine, aici, scrie că ți-am trimis două bărci și un elicopter!

 

Lasa un comentariu

Social Media
Ascunde