Iubirea, cât durează? (II)

De la marii poeți, spre cotidian, toată lumea vorbește despre iubire, în felul ei și în felul lor. Dacă anterior am făcut primii pași în analiza acestui sentiment, acum vom aprofunda latura romantică a iubirii.

Conform principiilor ”După cum îți așterni, așa dormi”, ”Semeni vânt, culegi furtună” și ”Vorba dulce mult aduce”, parcursul unei relații și ulterior a unei vieți pline de romantism depinde în totalitate de individul în sine și nu de celălalt. Bine, logica este ca celălat să răspundă chemării, însă este important a se înțelege că nu trebuie pasată ”lupta” pentru întreținere numai ”celuilalt”.

iubire 1

Învățând reeducarea în privința comunicării sentimentelor, se poate obține fericirea la care foarte mulți doar visează și râvnesc. Din păcate există multe cupluri care ajung în spatele unei uși închise, pe o canapea, în fața unei persoane care are menirea a fi un ajutor pentru momente de cumpănă, spunând că sunt într-un impas sentimental, că relația lor nu mai este ca la început, că nu mai merge, că el nu mai e așa tandru, iar ea nu mai e așa de înteresată. Merg în momente critice, în care, pentru mulți, separarea finală este singura soluție viabilă. Însă fără să conștientizeze, transmit terapeutului, pe lângă multitudinea de probleme cu care vin, și o parte din soluțiile de rezolvare. Sau doar un element esențial, care reprezintă cheia de plecare spre un drum pe care mulți nu au curaj să purceadă.

Așadar, iubirea nu moare (după cum am subliniat în articolul anterior) doar dacă ne dorim cu adevărat acest lucru. Este bine de avut în vedere că în momentul în care o persoană sau un cuplu merge la terapeut pentru rezolvarea unei probleme, o parte din aceasta e ca și rezolvată din simplu motiv de existență a motivației de a remedia acel neajuns.

Revenind la un amănunt menționat mai sus, ”cheia și lăcata” tuturor plângerilor, și anume ”ca la început”, fiecare partener ar trebuie să facă un drum la începutul relației și să rememoreze fiecare eveniment în parte.

Nu e totul pierdut!

Știu, aproape toți clienții susțin sus și tare că au încercat totul pentru resuscitarea relației, dar nimic nu a mai funcționat. Ori pentru că nu s-au străduit suficient, ori pentru că au exagerat cu încercatul.

Adevărul este că mulți au încercat superficial resuscitarea cuplului, axându-se pe evoluția umană, exagerând cu detaliile pompoase și așteptând un rezultat trainic într-un timp prea scurt (și rapid dacă se poate).

Pentru că ”less is more” (mai puțin înseamnă mai mult), redescoperirea structurii de rezistență a relației merge spre bazicul cuceririi romantice. Așa cum temelia trainică a unei case nu conține și materialele de decorațiuni interioare, tot așa și relația are nevoie de lucruri simple și trainice.

În acest sens, poate ar fi bine să se renunțe la cadourile scumpe (pentru cei care își permit) și inutile, putând fi înlocuite cu maxim succes cu atenția, ascultarea și participarea activă în sensul acordării unui timp pentru ”vindecarea” celor doi, împreună.

iubire 3

Iubirea nu se cumpără. Așadar, nu își are rostul risipa financiară, decât atunci când baza este stabilă și solidă. Dacă la început (elementul cheie al întregii povești) ea era fermecată de faptul că era ținută în brațe, de faptul că era complimentată pentru cum îi stătea părul, pentru aprecierea modului în care a făcut o cană cu ceai și a servit-o partenerului, iar el era fericit știind că poate vorbi orice cu partenera de viață, că era ascultat, că nu existau reproșuri, de ce nu ar mai fi la fel ca la început? (exemplele variază, în funcție de cupluri). Nu ar trebui lăsate pretexte ca ”avem copii de crescut, nu ne mai permitem dulcegării adolescentine” să acapareze seninătatea cuplului.

Dacă la început cei doi erau fericiți pentru că se îmbrățișau în fiecare zi, păi au singuri ”medicamentul” necesar. ”Less is more”. Poate ea ar prefera în locul unei rochii trimise prin curier (pentru că el nu are timp să i-o ofere personal) un zâmbet, o îmbrățișare, un sincer ”ce faci? Cum ți-a fost ziua?”.

Introspecția nu este grea, însă necesită sinceritate și obiectivitate:

  • Ți-a plăcut cum a fost la început?
  • Ce anume ți-a plăcut? Pune-le pe hârtie.
  • Vorbește cu partenerul de viață. Spune-i părerea ta. Cădeți de comun acord asupra traseului relației. Vrei să continuați drumul împreună?
  • Vreți să fie ca la început?
  • Stabiliți obiective comune.
  • Scopurile ar trebui să fie mici, în etape și parcurse cu responsabilitate.
  • Dați timpului timp.
  • Fiți sinceri.
  • Așteptați activ (lucrați împreună pentru relația voastră).
  • Îmbrățișați-vă în fiecare zi.
  • Sărutați-vă în fiecare zi.
  • Comunicați eficient.
  • Respectați pe cel de lângă voi.
  • Acceptați că sunteți oameni care greșesc.
  • Faceți-vă complimente pentru cele mai mici lucruri (lucrurile mărunte sunt sarea și piperul).
  • Oferiți-i flori fără un motiv anume.
  • Luați-vă timp pentru voi, evadați, redescoperiți începutul.
  • Faceți planuri.

 

 

Mult succes!

Lasa un comentariu

Social Media
Ascunde